Grup de Laboaratoare Incercari

Grupul laboratoare de încercări INSEMEX - GLIeste entitate tehnică pentru încercări în regim acreditat a INCD INSEMEX Petroşani, care răspunde din punct de vedere legal pentru activitatea desfăşurată.

Prezentare

În contextul specificului domeniului de activitate al INCD-INSEMEX Petroşani, o pondere însemnată a activităţii de cercetare-dezvoltare are la bază încercări cod CAEN 7120 (Activităţi de testări şi analize tehnice), desfăşurate în regim acreditat, prin contracte directe, răspunzând, astfel, la solicitările stringente ale agenţilor economici.

Pentru prezentarea în mod unitar, organizat şi documentat a Sistemului Calităţii, în conformitate cu care se desfăşoară managementul activităţii de încercare din INCD INSEMEX, s-a constituit Grupul laboratoare de încercări ce cuprinde colective tehnice de încercare din laboratoarele de cercetare ale INCD INSEMEX.

Această reorganizare a activităţii de încercare în cadrul INCD-INSEMEX a fost necesară pentru a răspunde unitar la prevederile cuprinse în standardele SR EN ISO/CEI 17025/2005 şi SR CEN/TS 15675: 2009 privind competenţa pentru încercări.

Sistemul calităţii în care funcţionează INSEMEX - GLI a fost elaborat în conformitate cu prevederile standardelor SR EN ISO/CEI 17025 şi SR CEN/TS 15675: 2009.

INSEMEX- GLI are în componenţă laboratoarele:

- LEEExP - Laborator echipamente electrice Ex de putere

- LEEExCS-  Laborator echipamente electrice Ex de curenţi slabi

- LENExEM, EIP -  Laborator echipamente neelectrice Ex, electrostatice, materiale şi EIP

- LRS - Laborator Riscuri Salvare

- LAFC –Laborator Analize fizico-chimice

- LMEAP –Laborator materii explozive şi articole pirotehnice

- LTI- Laborator Tehnici de împuşcare

- LPM–  Laborator Protecţia mediului

- LSMVI - Laborator Securitate minieră şi ventilaţie industrială

 

LISTA DOMENIILOR DE COMPETENTA ACREDITATE este prezentata in tabelul anexat

Persoana de contact:

MANAGER TEHNIC
dr.ing. Emilian Ghicioi
e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

bottom2   Organism
                NB 1809

bottom3  Servicii

Lista completa a activitatilor tehnice pe care INCD INSEMEX le desfasoara o puteti accesa aici. Daca doriti detalii sau doriti o oferta, va rugam sa ne contactati.

bottom4   Contact

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva - INSEMEX Petrosani
str. G-ral Vasile Milea, nr. 32-34, Petrosani, jud Hunedoara, Romania
Telefon: +40 254 541621,
               +40 254 541622

Fax: +40 254 546 277
Mobil: +40 727 200 770 
E-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.